Bine ai venit la cursul online de Introducere în dreptul internațional umanitar (DIU). 

În cadrul acestui curs interactiv de tip e-learning, vei trece în revistă întrebările fundamentale referitoare la dreptul conflictelor armate sau dreptul internațional umanitar (DIU). Vei învăța despre originile și sursele acestui corp de legi, precum și despre situațiile în care se aplică. De asemenea, vei învăța cum să faci distincția între conflictele armate internaționale și cele fără caracter internațional. Vei afla mai multe despre normele specifice care protejează civilii, deținuții, răniții și bolnavii, precum și personalul medical. 

Până la finalul acestui curs, vei înțelege mai bine cele trei principii-cheie din dreptul internațional umanitar care reglementează desfășurarea ostilităților – principiul distincției, principiul proporționalității și principiul precauției – și vei putea explica modul în care acestea limitează efectele conflictului armat asupra populației civile. În cele din urmă, vei afla, de asemenea, cum este pus în aplicare dreptul internațional umanitar, ce se întâmplă atunci când au loc încălcări ale acestuia și care este rolul CICR în promovarea respectării acestui corp de legi.


Acest curs este disponibil și în franceză, spaniolăucraineană ,poloneză

A person with a thinking bubble

Este acest curs pentru mine?

Acest cursul nu necesită cunoștințe juridice prealabile și se adresează în principal practicienilor din domeniul umanitar, factorilor de decizie politică și altor profesioniști care doresc să înțeleagă cum și când se aplică acest corp de legi și pe cine protejează.


A person with a lightbulb over their head

Cum mă va ajuta acest curs?

La finalul acestui curs, vei putea să:

  • rezumi și să explice la un nivel de bază normele de drept internațional umanitar;
  • evaluezi situațiile, să apreciezi modul în care s-ar clasifica aceste situații conform dreptului internațional umanitar și să știi unde să găsești legislația aplicabilă;
  • identifici situațiile care riscă să nu fie conforme cu dreptul internațional umanitar și să înțelegi când ar putea fi necesar un sprijin suplimentar;
  • îți amintești unde poți găsi informații relevante pentru a sprijini un proces decizional bazat pe dreptul internațional umanitar
A clock showing 15 minutes passing

Cât durează?

 

Acest curs ar trebui să dureze aproximativ 5 ore pentru a fi finalizat (în ritm propriu); fiecare modul este de sine stătător, ceea ce permite o învățare flexibilă.


Three stacks of coins with a question mark on the top

Cât costă?

 

Acest curs este gratuit!

A certificate scroll with a rosette on it

Voi primi un certificat de absolvire la final?

 

Da. Vei putea descărca un certificat de absolvire odată ce ai finalizat toate modulele din cadrul cursului.

The word START and a question mark in a circle

Cum încep?

 Fă clic pe butonul Înscriere la curs de pe această pagină. Vei accesa astfel conținutul cursului. Nu este necesar să parcurgi cursul într-o singură sesiune de învățare; poți relua mai târziu de unde ai rămas.